Eveniment inedit la Cluj: Noaptea Internaţională a Liliecilor
Centrul pentru Cercetarea și Conservarea Liliecilor vă invită să participați la Noaptea Internațională a Liliecilor care se va desfășura în Grădina Botanică ”Alexandru Borza”, sâmbătă, 15 septembrie, între orele 16.00 – 22.00.
România a aderat prin Legea 90/2000 la Convenţia de la Londra, privind conservarea, adăpostul și protecţia populaţiilor de lilieci din Europa, iar actualmente protecția liliecilor este completată și prin alte acte normative naționale.Noaptea Internațională a Liliecilor, un eveniment foarte cunoscut şi extrem de important, are rolul de a atrage atenţia publicului larg asupra periclitării populaţiilor de lilieci, prin activități interactive care urmăresc sensibilizarea publicului larg față de problemele actuale cu care se confruntă habitatele chiropterelor, legate de protecția mediului și a speciilor, educarea simțului ecologic, stimularea creativității, clarificarea miturilor legate de lilieci, încă prezente în opinia publică, dar și un mod plăcut de petrecere a timpului liber.În România trăiesc 32 de specii de lilieci, toate fiind protejate prin multiple legi, unele dintre cele mai numeroase colonii din Europa fiind tot în România, cu peste 100.000 exemplare în anumite peșteri protejate.Evenimentul se desfășoară paralel în limba română și maghiară.
Program:
Liliecii României (expoziție foto): 16:00 – 22:00Colțul cunoașterii (materiale informative, etc.): 16:00 – 22:00Activități pentru copii (desene, origami etc.): 16:00 – 21:00Traseul audio-vizual "Zburând cu liliecii": 18:00 – 22:00
Pătrundere în lumea liliecilor (poze proprii cu BW Photo Booth): 16:00 – 22:00Prezentare despre lilieci și Q&A (lb. română): 19:00 – 20:00Prezentare despre lilieci și Q&A (lb. maghiară): 20:00 – 21:00
Descoperim liliecii Grădinii cu detectorul de ultrasunete: 21:00-22:00Pe durata evenimentului intrarea în Grădina Botanică
este liberă.
Citește și:
- 21:24 - Mircea Lucescu, condus pe ultimul drum vineri: unde va fi înmormântat și la ce oră au loc onorurile militare
- 20:29 - Iarna lovește din nou înainte de Paște: zăpadă de doi metri la munte și ger în toată țara
- 19:27 - Mesaj de la Washington: Trump cere statelor NATO să acționeze rapid în criza din Golf
- 18:41 - Istvan Kovacs merge la Campionatul Mondial din 2026! Trei arbitri români, confirmați oficial pentru turneul final din America
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Cluj și pe Google News











