Femeia din Cluj care și-a omorât în bătaie fiul de 9 ani a fost condamnată la peste 23 de ani de închisoare

Femeia din Cluj care și-a omorât în bătaie fiul de 9 ani a fost condamnată la peste 23 de ani de închisoare
Femeia a acționat în deplinătatea facultăților mintale
Sonia Maria Alb, mama lui Luca, băiețelul de 9 ani ucis în bătaie în urmă cu un an, în apartamentul din cartierul Mărăști din Cluj-Napoca, a fost condamnată la 23 de ani și cinci luni de închisoare.
Sentința arată că femeia a acționat în deplinătatea facultăților mintale, scrie clujust.ro.
Soluția pe scurt a Tribunalului Cluj:
“Condamnă pe inculpata Alb Sonia Maria, în prezent deţinută în Penitenciarul Gherla; În baza art.199 alin.1 C.pen. rap. la art.189 alin.1 lit.h C.pen., cu aplicarea art.77 lit.a și d C.pen., pentru săvârşirea infracţiunii de violență în familie sub forma omorului calificat (victima B.Luca I.), la pedeapsa de 20 (douăzeci) de ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art.66 lit.a, b şi e C.pen. În temeiul art.199 alin.1 C.pen. rap. la art.193 alin.2 C.pen., cu aplicarea art.77 alin.1 lit.d C.pen., în condițiile art.52 alin.3 C.pen., pentru săvârşirea infracţiunii de violență în familie sub forma lovirii, în modalitatea participației improprii (persoana vătămată B.D.E.), la pedeapsa de 9 (nouă) luni închisoare. În baza art.197 C.pen., pentru săvârşirea infracţiunii de relele tratamente aplicate minorului (persoana vătămată B.Luca I.), la pedeapsa de : 3 (trei) ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art.66 lit.a, b şi e C.pen.
În temeiul art.197 C.pen., pentru săvârşirea infracţiunii de relele tratamente aplicate minorului (persoana vătămată B.D.E.), la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art.66 lit.a, b şi e C.pen. În baza art.197 C.pen., pentru săvârşirea infracţiunii de relele tratamente aplicate minorului (persoana vătămată B.C.M.), la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art.66 lit.a, b şi e C.pen.
În temeiul art.38 alin.1 și 2 C.pen. constată că infracțiunile săvârșite de inculpată sunt concurente, iar în temeiul art.39 alin.1 lit.b C.pen., art.45 alin.1 şi alin.3 lit.a C.pen. contopeşte pedepsele stabilite pentru acestea şi aplică inculpatei pedeapsa cea mai grea, sporită cu 3 ani și 3 luni închisoare (1/3 din totalul celorlalte pedepse), în final rezultând pedeapsa de : 23 (douăzecişitrei) de ani, 3 (trei) luni închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art.66 lit.a, b şi e C.pen. Face aplicarea art.65 alin.1 C.pen. rap. la art.45 alin.5 C.pen. şi art.66 lit.a, b şi e C.pen. În baza art.399 alin.1 C.pr.pen. menţine starea de arest a inculpatei, iar în baza art.72 alin.1 C.pen. deduce din pedeapsa aplicată acesteia timpul detenţiei preventive începând cu data de 07.07.2019 şi până la zi”, se arată în decizia magistraților, potrivit clujust.ro.
Sursa: Realitatea de Cluj
Citește și:
- 18:25 - Urmărire ca-n filme în Gorj: copil de 14 ani la volan, încurajat de tată să fugă de poliție
- 17:44 - Victorie pentru Realitatea PLUS: Curtea de Apel București a decis să suspende decizia CNA prin care se ridică licența postului. Televiziunea Poporului NU se închide
- 17:23 - Scandal diplomatic: Germania îl face ipocrit pe JD Vance după acuzațiile privind alegerile din Ungaria
- 16:44 - Turcia îl omagiază pe Mircea Lucescu: moment de reculegere la toate meciurile
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Cluj și pe Google News











