FOTO | Accident grav! Un bărbat a decedat, iar o fetiţă de 4 ani a fost resuscitată zeci de minute

45949479_1997545590311508_4335961779587776512_n
Un grav accident de circulaţie a avut loc azi, în jurul orei 13, pe DJ161B, în afara localității Ploscoș.
Accidentul a avut loc după ce într-o ușoară curbă la stânga, în pantă, șoferul a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat în sensul din sensul opus de mers. Șoferul a decedat în accident iar soția, nepoata de 4 ani și un minor de 8 ani au fost răniți.„
În mașină se aflau doi adulți și doi minori. Un bărbat a fost declarat decedat după efectuarea manevrelor de resuscitare.
Fetiței în vârstă de aproximativ 4 ani i-au fost efectuate manevre de resuscitare de către pompieri până la sosirea echipajelor medicale, în aceste momente și-a recăpătat conștiența și urmează să fie transportată la spital, se va decide dacă cu elicopterul la Târgu Mureș sau cu echipajul SAJ.
Femeia și băiatul, care au fost pasageri în mașină, sunt consultați și ei de către echipajele medicale în aceste momente. Nu par a fi suferit răni grave
”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Cluj Andrei Biriș.[gallery ids="64328,64329,64330"]foto: ISU Cluj
Citește și:
- 12:41 - Se răcește relația între naș și fin? Gigi Becali, tenisuni cu Mirel Rădoi din cauza lui Chiricheș
- 11:48 - Iranul ridică tensiunea: avertisment dur pentru navele militare după negocierile ratate cu SUA
- 10:57 - Nicușor Dan, mesaj de Paște pentru români: „Binele poate vindeca o societate”
- 10:02 - Donald Trump: „Nu contează acordul cu Iranul. America câștigă oricum”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Cluj și pe Google News











