Consiliul Județean Cluj a demarat ample lucrări de întreținere curentă și periodică pe drumul județean 161 Dăbâca – Pâglișa – Dârja – Panticeu.
Lucrările constau în așternerea unui strat de balast în grosime de 20 de centimetri, cu cilindrare, și reciclarea cu adaos de ciment și lianți în grosime de 15 centimetri din stratul de balast pe un sector de drum în lungime de 9,3 kilometri. După stabilizarea stratului de balast, lucrările vor continua cu așternerea de covor asfaltic, în condițiile realizării unei căi de rulare cu o lățime de 5,5 metri.
Lungimea totală a sectorului de drum vizat de lucrări este de peste 10 kilometri, de la kilometrul 30+935 până la kilometrul 41+100, în condițiile în care, pe porțiunile rămase, acolo unde situația o impune, se vor executa lucrări de refacere a sistemului rutier constând în plombări și burdușiri. Proiectul prevede, totodată, realizarea de acostamente și șanțuri, precum și executarea de cosiri și defrișări.
Până în acest moment, a fost deja așternut stratul de balast pe o lungime de aproximativ un kilometru.