Gest impresionant al unor părinţi care şi-au pierdut copilul de 8 ani într-un accident! Au salvat vieţile a trei copii

Gest impresionant al unor părinţi care şi-au pierdut copilul de 8 ani într-un accident! Au salvat vieţile a trei copii
Au salvat vieţile a trei copii
Trei copii primesc o nouă şansă la viaţă după o grea decizie a unor părinţi îndureraţi.
Copilul acestora, în vârstă de doar 8 ani, a fost lovit mortal de o maşină.
Medicii nu i-au putut salva viaţa. Părinţii au avut însă puterea de a dona organele unor copii pentru care un transplant înseamnă o nouă şansă la viaţă.
“La Cluj, un accident rutier a frânt, brusc, viața unui copilaș de doar 8 ani. O dramă care schimbă definitiv viața familiei, pentru că nimic nu se compară cu durerea pierderii unui copil. Cu toate acestea, părinții au reușit să găsească puterea de a transforma imensa lor durere în viaţă pentru alţi copii, să dăruiască altor părinţi fericire. Când destinul loveşte pe neaşteptate atât de crunt, puterea de a dărui altor semeni acel bob de rouă care descoperă zorii unui nou început, care șterge coşmarul nopţilor de suferinţă, este un gest suprem.
Cu profesionalism şi responsabilitate, echipa de coordonare a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii Cluj Napoca (Dr. Remus Babici – coordonator transplant, Dr. Nicoleta Dărăban – kdp) a încheiat una din cele mai sensibile etape ale luptei pentru viață.
Datorită acestui înger, doi copii, de 9 ani și de12 ani, au primit şansa la viaţă prin transplant renal la Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal – Cluj-Napoca. Un alt copil va fi salvat prin transplant de ficat la University Hospital Regensburg. Medici români şi străini şi-au unit forţele şi priceperea pentru ca viaţa să meargă mai departe, pentru ca gestul făcut de părinţi să nu fi fost în zadar.
Ne înclinăm cu profundă recunoştinţă în faţa părinților îndurerați. Sperăm că vor găsi alinarea la gândul că alţi 3 copii vor putea zâmbi.
DA pentru VIAŢĂ!”, potrivit unui mesaj transmis de Agenţia Naţională de Transplant.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 21:32 - Emmanuel Macron cere o Europă mai puternică: „Nu ne mai putem baza pe protecția SUA”
- 20:54 - Propunere controversată din cercul lui Trump: Iranul respinge ideea înlocuirii cu Italia la Campionatul Mondial
- 20:08 - Nicușor Dan, după tensiunile din coaliție: „Știu ce s-a întâmplat, așteptăm demisiile și decidem”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Cluj și pe Google News













