Jaf ca în filme, în Capitală! Un bărbat a furat bijuterii de 60.000 de euro dintr-o casă. Unde l-au prins polițiștii

Jaf ca în filme, în Capitală! Un bărbat a furat bijuterii de 60.000 de euro dintr-o casă. Unde l-au prins polițiștii
Jaf la minut, într-o casă din sectorul 1 al Capitalei
Jaf la minut, într-o casă din sectorul 1 al Capitalei! Profitând de faptul că poarta şi uşa de acces erau deschise şi neasigurate, un bărbat de 34 de ani a intat într-o casă de unde a furat bijuterii și ceasuri în valoare de aproximativ 62.000 de euro. "Bucuria" infractorului a fost, însă, de scurtă durată: polițiștii din cadrul Secției 4 l-au identificat imediat pe făptaș și, ulterior, l-au reținut, sub acuzația de furt calificat.
Potrivit unui comunicat al Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB), poliţişti din cadrul Secţiei 4 au fost sesizaţi de către o femeie cu privire la faptul că, în cursul zilei de vineri, 10 iulie, în intervalul 17.30-18.30, persoane necunoscute, profitând de faptul că poarta şi uşa de acces în imobil erau deschise şi neasigurate, au pătruns în interiorul locuinţei de unde au sustras mai multe bijuterii şi două ceasuri, prejudiciul fiind estimat la suma de 62.000 de euro.
În urma investigațiilor amănunțite, poliţiştii au identificat un bărbat de 34 de ani, cunoscut cu preocupări de natură infracţională, bănuit de comiterea faptei.
Acesta a fost depistat pe raza judeţului Ilfov şi condus la audieri. În urma probatoriului administrat, arată sursa citată, în sarcina bărbatului a fost reţinută săvârşirea faptei reclamate. De asemenea, extinzându-se cercetările, au fost recuperate cele două ceasuri pe care barbatul le-a sustras din locuinţă.
Într-o reacție pentru realitatea.net, partea vătămată a salutat mobilizarea exemplară a tuturor organelor de anchetă. Grație profesionalismului și promptitudinii echipei judiciare, bunurile sustrase au fost recuperate rapid.
Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, cu cel în cauză în stare de reţinere, urmând a fi prezentat magistraţilor.
Citește și:
- 20:32 - Gabriela Ruse, calificare spectaculoasă în sferturi la Linz! Când joacă Sorana Cîrstea pentru un loc în top 8
- 19:43 - Atac fără precedent: lideri israelieni îl acuză pe Trump că „a fugit” din conflict
- 19:02 - Tragedie în Craiova: o fetiță de 4 ani a murit după ce i s-a făcut rău într-o mașină, în parcarea unui mall
- 18:25 - Urmărire ca-n filme în Gorj: copil de 14 ani la volan, încurajat de tată să fugă de poliție
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Cluj și pe Google News











