Opera din Cluj-Napoca organizează un târg de iarnă

Opera din Cluj-Napoca organizează un târg de iarnă
Organizatorii anunță că Parcul Operei va fi transformat într-un adevărat sat de iarnă de poveste
Opera Națională Română din Cluj-Napoca organizează, în premieră, Christmas Opera Fair, un târg de iarnă ce va avea loc în perioada 28 noiembrie – 7 decembrie 2025, în Parcul Operei, chiar în inima orașului.
Organizatorii anunță că Parcul Operei va fi transformat într-un adevărat sat de iarnă de poveste, cu peste 15 căsuțe din lemn, o scenă decorată în spiritul sărbătorilor și o reprezentare a Nașterii Domnului, astfel încât vizitatorii să se poată bucura de atmosfera unui Crăciun autentic.
„Evenimentul își propune să readucă în centrul orașului bucuria și căldura Crăciunului autentic românesc, într-o atmosferă de poveste în care tradiția, arta și comunitatea se întâlnesc sub lumina blândă a sărbătorilor”, transmite Opera Națională Română Cluj-Napoca, printr-un comunicat de presă.
Potrivit sursei citate, vizitatorii vor putea participa la momente artistice dedicate familiei, dar și la activități care pun în valoare comunitatea și spiritul sărbătorilor. Un punct culminant al evenimentului va fi colindarea simbolică în ieslea amenajată în mijlocul parcului.
„Unul dintre cele mai așteptate momente va fi colindarea simbolică în ieslea amenajată în mijlocul parcului, unde coruri bisericești și grupuri comunitare vor interpreta colinde autentice, readucând în prim-plan semnificația profundă a sărbătorii. Christmas Opera Fair se dorește a fi mai mult decât un simplu târg de iarna: este o celebrare a luminii și comuniunii, un spațiu în care emoția și tradiția se împletesc, pentru a crea o experiență memorabilă”, mai adaugă organizatorii.
Evenimentul va fi deschis și pentru brandurile și meșteșugarii locali, care își pot expune produsele într-un cadru festiv ce va atrage mii de vizitatori zilnic.
Sursa: Realitatea de Cluj
Citește și:
- 18:25 - Urmărire ca-n filme în Gorj: copil de 14 ani la volan, încurajat de tată să fugă de poliție
- 17:44 - Victorie pentru Realitatea PLUS: Curtea de Apel București a decis să suspende decizia CNA prin care se ridică licența postului. Televiziunea Poporului NU se închide
- 17:23 - Scandal diplomatic: Germania îl face ipocrit pe JD Vance după acuzațiile privind alegerile din Ungaria
- 16:44 - Turcia îl omagiază pe Mircea Lucescu: moment de reculegere la toate meciurile
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Cluj și pe Google News











