Recrutare şi cursuri de formare pentru asistenţii maternali, la Cluj

dgaspc
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Cluj, în parteneriat cu Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție recrutează și formează asistenți maternali profesioniști în cadrul proiectului TEAM UP: Progres în calitatea îngrijirii alternative a copiilor, Cod SMIS 12169, proiect cofinanțat din Programul Operațional Capital Uman.Asistentul maternal profesionist, ca angajat al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului beneficiază de drepturi bănești, conform legislației în vigoare, consiliere și suport din partea specialiștilor D.G.A.S.P.C. precum și de cursuri de formare organizate în protecția copilului.Proiectul se va derula până la sfârșitul anului 2023 şi îşi propune extinderea actualei rețele de asistenți maternali profesioniști și formarea profesională a tuturor asistenților maternali angajați în cadrul instituției.Pentru ca o persoană să devină asistent maternal profesionist angajat al D.G.A.S.P.C. Cluj trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: -să aibă capacitate deplină de exerciţiu; -să aibă domiciliul în judeţul Cluj; -prin comportamentul său în societate, starea sănătăţii şi profilul psihologic, să prezinte garanţii morale și material pentru îndeplinirea corectă a obligaţiilor care revin unui părinte, referitoare la creşterea, îngrijirea şi educarea copiilor; -să aibă în folosinţă o locuinţă care acoperă necesităţile de preparare a hranei, igienă, educaţie şi odihnă ale utilizatorilor săi; -să manifeste o atitudine non-discriminatorie indiferent de vârsta copilului, apartenenţa etnică, religie, stare de sănătate.Cei interesaţi sunt aşteptaţi să se prezinte la sediul instituției din Cluj-Napoca, strada General Eremia Grigorescu, nr. 37-39, telefon 0264.420146, 0264.420147 pentru a primi toate informaţiile necesare privind procedura de atestare ca și asistent maternal profesionist.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:53 - Ultramaratonistul Adrian Șovea, lovit de o mașină în timpul cursei caritabile de 2.800 km
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Cluj și pe Google News














