Ryanair vine pe Aeroportul Internațional Cluj începând cu 2019
Compania Ryanair a anunțat prima sa rută din Cluj, al cincilea său aeroport din România, cu un serviciu către Londra-Southend, care va fi operat cu o frecvență de trei zboruri săptămânale începând din aprilie anul viitor, ca parte a calendarului Vara 2019.
Decizia vine după ce Ryanair a anunțat că va sista din noiembrie 2018 zborurile de pe aeroportul din Oradea (trei rute: Milano-Bergamo, Barcelona-Girona și Memmingen) și, anterior, și-a închis baza de la Timișoara, unde a păstrat două rute (București și Milano-Bergamo) operate de la alte baze.
„Suntem încântați să anunțăm prima noastră rută din Cluj, un nou serviciu către Londra Southend care va debuta în aprilie 2019 și va fi operat cu o frecvență de trei zboruri săptămânale, ca parte a programului nostru Vara 2019. Pentru a sărbători, scoatem la vânzare locuri în promoție de la doar 24.99€ pentru călătorii în aprilie și care sunt disponibile pentru rezervări până la miezul nopții, Vineri, 15 iunie”, a explicat Olga Pawlonka, Sales & Marketing Manager CEE & Balkans.
„Salutăm decizia Ryanair de a demara zboruri de la Cluj. Astfel, vom avea o nouă companie aeriană pe Aeroportul Internaţional Cluj, începând cu sezonul de vară 2019. Managementul aeroportuar a negociat cu Ryanair vreme de mai bine de 10 ani şi speră într-o colaborare constructivă benefică dezvoltării aeroportului dar şi a întregii regiuni. Pasagerii noştri vor aprecia cu siguranţă noua rută Ryanair spre Londra Southend precum şi ofertele de călătorie ale companiei pentru această rută”, a declarat David Ciceo, directorul Aeroportului Internațional Cluj.
Citește și:
- 19:43 - Atac fără precedent: lideri israelieni îl acuză pe Trump că „a fugit” din conflict
- 19:02 - Tragedie în Craiova: o fetiță de 4 ani a murit după ce i s-a făcut rău într-o mașină, în parcarea unui mall
- 18:25 - Urmărire ca-n filme în Gorj: copil de 14 ani la volan, încurajat de tată să fugă de poliție
- 17:44 - Victorie pentru Realitatea PLUS: Curtea de Apel București a decis să suspende decizia CNA prin care se ridică licența postului. Televiziunea Poporului NU se închide
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Cluj și pe Google News











