SICRIUL CU TRUPUL NEÎNSUFLEȚIT AL LUI ION ILIESCU VA FI DEPUS ASTĂZI LA PALATUL COTROCENI

SICRIUL CU TRUPUL NEÎNSUFLEȚIT AL LUI ION ILIESCU VA FI DEPUS ASTĂZI LA PALATUL COTROCENI
Sicriul cu trupul neînsuflețit al fostului președinte Ion Iliescu va fi depus la Palatul Cotroceni
Sicriul cu trupul neînsuflețit al fostului președinte Ion Iliescu va fi depus la Palatul Cotroceni. Cortegiul funerar va fi întâmpinat de Garda de Onoare, iar până la finalul zilei, demnitarii, reprezentanții corpului diplomatic, cei ai organizațiilor internaționale, dar și oamenii îi pot aduce un omagiu fostului șef de stat. Mâine va avea loc înmormântarea și va fi zi de doliu național.
În jurul orei 9.00 va ajunge la Palatul Cotroceni sicriul cu trupul al fostului președinte Ion Iliescu. La ora 8:30, sicriul cu trupul neînsuflețit al lui Iliescu va fi ridicat de la Spitalul Agrippa Ionescu din Capitală, locul unde acesta și-a petrecut ultimele aproape două luni din viață.
Va intra pe la poarta Marinescu și va fi întâmpinat de Garda de Onoare. După acest moment, sicriul va fi depus în Sala Unirii, acolo unde cei care doresc să îi aducă un ultim omagiu vor putea face acest lucru.
Vorbim de funeralii de stat, pentru că a fost această discuție contradictorie în spațiul public, în ultimele zile. Executivul a decis să organizeze funeralii de stat iar joi va fi zi de doliu național.
Programul pentru ultimul omagiu care îi poate fi adus lui Ion Iliescu:
- vor putea să facă acest lucru între 9.30 și 12.30 înalții demnitari de la noi din țară, reprezentanții Corpului diplomatic, dar și reprezentanți ai organizațiilor internaționale. În acest interval de timp va ajunge aici și premierul Ilie Bolojan, potrivit informațiilor obținute de Realitatea PLUS, și va depune o coroană de flori;
- de la ora 13.00 va fi deschis accesul pentru publicul larg.
Măsurile de securitate sunt și ele stricte. În interiorul palatului Cotroceni oamenii nu pot intra cu obiecte. Lumânările, coroanele de flori care vor fi aduse vor fi lăsate la intrarea de la Palatul Cotroceni.
Sicriul cu trupul neînsuflețit al fostului președinte va rămâne la Cotroceni până mâine, moment în care cortegiul funerar va pleca spre cimitirul militar Ghencea 3, acolo unde Ion Iliescu va fi înmormântat.
Citește și:
- 18:25 - Urmărire ca-n filme în Gorj: copil de 14 ani la volan, încurajat de tată să fugă de poliție
- 17:44 - Victorie pentru Realitatea PLUS: Curtea de Apel București a decis să suspende decizia CNA prin care se ridică licența postului. Televiziunea Poporului NU se închide
- 17:23 - Scandal diplomatic: Germania îl face ipocrit pe JD Vance după acuzațiile privind alegerile din Ungaria
- 16:44 - Turcia îl omagiază pe Mircea Lucescu: moment de reculegere la toate meciurile
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Cluj și pe Google News











