Studenții din UBB și-au evaluat profesorii și cursurile

ubb cluj
Aproape 7.000 de studenţi ai Universității Babeș-Bolyai și-au evaluat, în ultima lună, profesorii și cursurile pe care aceștia le-au predat în primul semestru al anului universitar 2018-2019, numărul acestora fiind cu 40% mai mare decât cel al studenţilor care s-au pronunţat anul trecut cu privire la cursurile şi profesorii lor.
Totodată, în acest an a crescut și numărul cadrelor didactice evaluate, ajungând la 2136, cu aproape 10% mai mare decât în primul semestru al anului universitar trecut, în timp ce numărul disciplinelor evaluate a crescut cu 18%, ajungând la 3282.Evaluarea cadrelor didactice și a cursurilor de către studenți se înscrie în strategia Universității Babeș-Bolyai de a se adapta permanent atât la cerințele pieței, cât și la cerințele și așteptările studenților, care sunt foarte importante în stabilirea dinamicii cursurilor, a interacțiunii între profesori și studenți, dar și a cursurilor și tehnicilor noi de predare.Prin intermediul chestionarelor completate online, studenţii s-au pronunţat cu privire la claritatea, noutatea şi calitatea cursurilor, dar şi cu privire la prestaţia profesorilor care le-au predat.Evaluările realizate de către studenți sunt anonime, iar rezultatele lor nu devin vizibile decât după încheierea sesiunilor de examene și restanțe.
Citește și:
- 19:58 - Donald Trump ridică tonul după eșecul negocierilor: „Aș putea distruge Iranul într-o singură zi”
- 19:08 - Vladimir Putin intră în joc: vrea să medieze pacea SUA–Iran după eșecul negocierilor istorice
- 17:29 - Donald Trump anunță blocada Strâmtorii Ormuz: „Începând de acum!”
- 16:12 - Viteză de Paște cu final amar: Gigi Becali, prins cu peste 100 km/h și lăsat fără permis
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Cluj și pe Google News










