Susținere serioasă din partea societății civile pentru proiectul de lege inițiat de senatoarea Nicoleta Pauliuc

Susținere serioasă din partea societății civile pentru proiectul de lege inițiat de senatoarea Nicoleta Pauliuc
Mesajul transmis de părintele Necula
Medici specialiști, șefi de clinici și de spitale, reprezentanți ai societății civile au susținut în cadrul unei conferințe la Palatul Parlamentului nevoia de facilități pentru angajați să facă controale medicale preventive.
Proiectul legislativ a fost inițiat de senatoarea PNL Nicoleta Pauliuc și pus în dezbatere publică. Ideea are la bază o inițiativă a preotului Constantin Necula și a organizației sale comunitare de la Sibiu - ”E firesc să ne apărăm mamele, surorile, soțiile. E firesc de fiecare dată să stăm de partea prevenției cancerului și cred că e nevoie de toate acestea ca lucrurile să nu degenereze și mai tare”, a declarat părintele.
Proiectul de lege al senatoarei Pauliuc nu vizează doar controale preventive pentru cancer ci și alte boli – și a fost lansat în cadrul săptămânii dedicate Zilei Supraviețuitorilor de Cancer, o inițiativă a senatoarei de promovare a politicilor se susținere pentru pacienții oncologici și familiile lor.
Mesaje de susținere pentru proiectele senatoarei Pauliuc au venit și de la: Luciana Indre, jurnalist, Chris Simion-Mercurian, regizoare de teatru, reprezentanți ai unor asociații pentru drepturile pacienților oncologici.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 18:04 - Ion Cristoiu, despre anormalul devenit normal: „Consultările cu AUR sunt obligație constituțională”
- 16:50 - O insulă de lux din Grecia evaluată la 8 milioane de euro a ajuns să coste cât un apartament
- 16:46 - În jur de 50 de cupluri LGBT cer României recunoașterea căsătoriilor încheiate în alte state UE
Urmărește știrile Realitatea de Cluj și pe Google News














