Tânără de 20 de ani rănită după ce s-a răsturnat cu maşina pe un drum judeţean din Cluj (FOTO)
Tânăra a avut nevoie de îngrijiri medicale de specialitate
Azi, în jurul orei 15.20, un accident rutier a avut loc pe DJ161, în afara localității Jucu de Sus.
Potrivit IPJ Cluj, o tânără în vârstă de 20 de ani, din Cluj-Napoca, în timp ce se deplasa cu autoturismul pe sectorul de drum menționat mai sus, după un viraj la dreapta ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, ulterior rasturnându-se în afara părții carosabile.
În urma evenimentului, tânăra a avut nevoie de îngrijiri medicale de specialitate.
Testarea acesteia cu aparatul etilotest a indicat rezultat negativ.
"Pompierii de la Detașamentul 1 Cluj-Napoca intervin în aceste momente la un accident rutier petrecut între localitățile Jucu și Gădălin. Un autoturism este răsturnat, iar salvatorii au găsit în afara acestuia o tânără care primește îngrijiri medicale din partea echipajului SAJ. Victima în vârstă de 20 de ani este conștientă, cooperantă, și va fi transportată în momentele următoare la spital. Pompierii asigură totodată măsurile PSI. La misiune iau parte două autospeciale cu modul de descarcerare", a transmis ISU Cluj.
Sursa: Realitatea de Cluj
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 21:32 - Emmanuel Macron cere o Europă mai puternică: „Nu ne mai putem baza pe protecția SUA”
- 20:54 - Propunere controversată din cercul lui Trump: Iranul respinge ideea înlocuirii cu Italia la Campionatul Mondial
- 20:08 - Nicușor Dan, după tensiunile din coaliție: „Știu ce s-a întâmplat, așteptăm demisiile și decidem”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Cluj și pe Google News













