VIDEO | Enoriaşii din Cluj sunt duşi cu autocarele la sfinţirea Catedralei Mântuirii Neamului din Capitală
În cursul zilei de mâine are loc sfinţirea Catedralei Mântuirii Neamului, iar Biserica Ortodoxă Română s-a mobilizat pentru că la marele eveniment să participe cât mai mulţi oameni.
Astfel, preoţii parohiilor din ţară au fost nevoiţi să întocmească tabele cu enoriaşii care vor participa la sfinţire, acestora fiindu-le asigurat transportul şi cazarea până la Bucureşti, scrie Dejeanul.ro.Reprezentanţii Patriarhiei Romane recunosc că sunt implicaţi în transportul pelerinilor la Bucureşti pentru a participa la slujba de sfinţire a Catedralei, dar spun că situaţia nu trebuie confundată cu cea din campaniile electorale sau de la mitingurile politice, ci trebuie privită ca pe un sprijin pe care biserica îl oferă credincioşilor care vor să ajungă la eveniment.Din judeţul Cluj, peste 500 de persoane au plecat cu autocarele spre Bucureşti în această dimineaţă. Drumul va fi parcurs în două părţi, pentru că în această noapte pelerinii vor poposi la Braşov, iar dimineaţa îşi vor continua drumul spre Bucureşti.Conform Basilica.ro, din anul 2010 până în 2018, Biserica şi statul au cheltuit aproximativ 100 milioane euro prin construcţia Catedralei Naţionale la roşu.https://www.youtube.com/watch?v=Za1Nn-ZKh98sursa video: Dejeanul.ro
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 17:14 - Bonus de până la 40% la salariu, dar nu pentru oricine. Guvernul schimbă regulile pentru unii angajați: nu ai perfomanță, nu primești bani în plus
- 12:16 - Zelenski, mesaj dur pentru Putin după atacurile devastatoare din adâncul Rusiei: „A sosit timpul să punem capăt acestui război” – VIDEO
- 12:11 - Nicolae Voiculeț, apel sfâșietor după explozia din Portul Constanța: „Mi-am strâns copilul în brațe și m-am rugat lui Dumnezeu. Vrem adevăr! Vrem CSAT acum!”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Cluj și pe Google News














