Vremea 13 septembrie. Temperaturi caniculare

Vremea 13 septembrie. Temperaturi caniculare
Vremea se menține una foarte călduroasă pentru această perioadă, cu temperaturi maxime de vară
Vremea în data de 13 septembrie se menține una foarte călduroasă pentru această perioadă, cu temperaturi maxime de vară.
Astazi, vremea va fi călduroasă în cea mai mare parte a țării, astfel că se vor înregistra temperaturi maxime de la 24...26 de grade pe litoral, până la 33...34 de grade local în Câmpia Română și în Câmpia de Vest.
Cerul va fi variabil, mai mult senin dimineața și noaptea în sud-est, dar cu înnorări temporare, izolat averse și posibil descărcări electrice, după-amiaza în zona montană în special a Carpaților Orientali, iar noaptea în vestul și nord-vestul teritoriului. Vântul va sufla slab și moderat, temporar cu ușoare intensificări în sud-est. In prima parte a zilei, în depresiuni și pe văi, izolat vor mai fi condiții de ceață.
În Bucuresti, vremea se va menține călduroasă. Cerul va fi variabil, mai mult senin dimineața și noaptea, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 32...34 de grade.
La munte, vremea va fi predominant frumoasă și caldă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare îndeosebi după-amiaza, în special în Carpații Orientali, unde izolat vor fi averse, posibil însoțite de descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat.
Citește și:
- 20:32 - Gabriela Ruse, calificare spectaculoasă în sferturi la Linz! Când joacă Sorana Cîrstea pentru un loc în top 8
- 19:43 - Atac fără precedent: lideri israelieni îl acuză pe Trump că „a fugit” din conflict
- 19:02 - Tragedie în Craiova: o fetiță de 4 ani a murit după ce i s-a făcut rău într-o mașină, în parcarea unui mall
- 18:25 - Urmărire ca-n filme în Gorj: copil de 14 ani la volan, încurajat de tată să fugă de poliție
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Cluj și pe Google News











