Vicepreședinte PNL: Registrul Comerțului a radiat din oficiu mii de PFA-uri și întreprinderi individuale. Consecințele sunt devastatoare

adrian oros
Unul dintre vicepreședinții PNL, deputatul de Cluj, Adrian Oros, acuză Registrul Comerțului că a radiat din oficiu mii de de persoane fizice autorizate și de întreprinderi individuale. Motivele pentru această măsură sunt strict birocratice, iar consecințele sunt devastatoare, spune Adrian Oros.”Oamenii nu mai primesc subvenţia pe 2018, proiectele cu fonduri europene aflate în derulare sunt sistate (banii trebuie returnaţi), iar cei care urmează să semneze contracte de finanţare europeană nu o mai pot face. ”Se impun măsuri rapide pentru că oamenii să nu-şi piardă drepturile”, afirmă vicepreşedintele PNL.Baza legală pentru radierea acestor entități economice a fost reprezentată de o lege din 2016 care limitează numărul de obiecte de activitate pe care îl pot avea PFA-urile sau întreprinderile individuale.
”Un PFA poate avea în obiectul de activitate cel mult 5 clase de activităţi prevăzute de codul CAEN, în timp ce întreprinderea individuală poate avea în obiectul de activitate cel mult 10 clase de activităţi prevăzute de codul CAEN”, spune Adrian Oros.
”În termen de 60 de zile de la împlinirea celor 2 ani, respectiv din data de 19 martie 2019, Oficiul Registrului Comerţului a radiat, din oficiu, persoanele fizice autorizate şi întreprinderile individuale al căror număr de activităţi incluse în obiectul de activitate este mai mare decât cel impus de legislaţia în vigoare.
Pentru că este vorba de mii de oameni ale căror activităţi vor fi falimentate, solicit de urgenţă Guvernului o prevedere derogatorie, pentru a corecta consecinţele nefaste”, afirmă vicepreşedintele PNL, Adrian Oros.
Citește și:
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 15:14 - România, tot mai dependentă de gazul extern. Importurile au crescut masiv, pe fondul declinului extracției interne
- 12:32 - Ciobanii din Sibiu se revoltă față de acordul Mercosur
- 19:34 - România: făină ieftină, pâine scumpă. De ce produsele de bază costă mai mult decât în Spania sau Italia
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Cluj și pe Google News
_4f88515c25_a3b9209761.webp)









