Reprezentanții Universității Tehnice din Cluj-Napoca (UTCN) au întâlnit săptămâna trecută delegația Autorității pentru Digitalizarea României (ADR), într-o reuniune care a vizat stadiul demersurilor privind dezvoltarea și implementarea tehnologiilor deep tech în economia și societatea românească, în cadrul proiectului SIPOCA 704.
La opt luni de la demararea proiectului, s-au făcut pași importanți și s-au stabilit direcțiile principale de acțiune în domenii cu o dinamică extraordinară de dezvoltare, de mare interes național, european și global: AI, Blockchain, HUB-urile de inovare digitală, Open Science, Open Data, Calculul de Înaltă Performanță (HPC), Digital Policy Lab / Laboratorul digital de politici publice.
Octavian Oprea, Președintele ADR, a declarat: ”Conform HG-ului său de înființare, Autoritatea pentru Digitalizarea României elaborează reglementări și strategii în domeniul tehnologiilor avansate, lucru cu care ne mândrim și care ne responsabilizează.
Suntem în a opta lună de implementare a proiectului și deja avem pași importanți făcuți în demersurile noastre de aprofundare a cunoașterii și adopției tehnologiilor deep tech în România.
În cadrul proiectului, ADR va contribui la consultările la nivel național pe subiect, la promovarea rezultatelor și la alinierea cu stakeholder-ii naționali și internaționali pe fiecare segment de tehnologie și cadrul de reglementare.
Rezultatele proiectului vor fi supuse consultării publice și vor încorpora punctele de vedere și perspectivele actorilor principali din mediul privat, mediul academic și sectorul public, astfel încât valabilitatea recomandărilor pentru România să fie general asumată, iar perspectivele de implementare să fie certe”.
Prorector, Prof.dr.ing. Daniela Popescu a menționat în cadrul întâlnirii: ”Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca și Autoritatea pentru Digitalizarea României au reușit să pună în comun expertiza și cunoștințele acumulate la nivelul entităților / organizațiilor din sectorul public, din zona academică precum și din sectorul privat. Această asociere asigură realizarea în primul rând a unui conținut de calitate dar în egală măsură va evidenția preocupările și necesitățile fiecărui actor relevant din societate și economie cu privire la digitalizare, din perspectiva utilizării tehnologiilor inovative”.
Sursa: Realitatea de Cluj