Carlos Alcaraz s-a calificat în premieră în semifinale la Australian Open

Carlos Alcaraz s-a calificat în premieră în semifinale la Australian Open
Tenismanul spaniol Carlos Alcaraz, liderul clasamentului ATP
Tenismanul spaniol Carlos Alcaraz, liderul clasamentului ATP, s-a calificat pentru prima oară în cariera sa în semifinalele turneului Australian Open, după ce l-a învins în trei seturi, 7-5, 6-2, 6-1, pe australianul Alex de Minaur, marți, la Melbourne.
Alcaraz, în vârstă de 22 de ani, care are în palmares șase titluri de Mare Șlem, a avut nevoie de două ore și 18 minute pentru înfrânge rezistența jucătorului originar din Sydney, al cărui nivel de joc a scăzut după cea cedat primul set, pe care a fost foarte aproape de a-l câștiga.
Spaniolul, favoritul numărul unu, îl va înfrunta în semifinalele primului turneu de Grand Slam al sezonului pe germanul Alexander Zverev, finalistul de anul trecut, care l-a învins la rândul său, cu 6-3, 6-7 (7/5), 6-1, 7-6 (7/3), pe americanul Learner Tien.
Alexander Zverev și Carlos Alcaraz se află la egalitate, cu câte 6 victorii, după 12 confruntări în circuitul profesionist. Ei s-au duelat ultima oară anul trecut, în semifinalele turneului ATP Masters 1.000 de la Cincinnati (SUA), unde ibericul s-a impus în două seturi (6-3, 6-4).
Miercuri sunt programate ultimele două meciuri din sferturile de finală de la Australian Open, Novak Djokovic (Serbia/N.4) - Lorenzo Musetti (Italia/N.5) și Jannik Sinner (Italia/N.2) - Ben Shenton (SUA/N.8).
Citește și:
- 16:48 - Performanță spectaculoasă pentru un român în Formula 4!
- 19:33 - Cristian Chivu, desemnat antrenorul sezonului în Serie A după ce a câștigat eventul cu Inter Milano
- 14:31 - Final de eră la Manchester City. Pep Guardiola pleacă după 10 ani și 20 de trofee cucerite
- 12:40 - Surprize majore în lotul Angliei pentru Mondiale. Tuchel lasă în afară nume importante și mizează pe decizii neașteptate
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Cluj și pe Google News














