Tenis: Jessica Pegula și Elena Rybakina, calificate în semifinale la Australian Open

Tenis: Jessica Pegula și Elena Rybakina, calificate în semifinale la Australian Open
Campioană la Wimbledon în 2022, Rîbakina (26 ani) a disputat deja o finală la Melbourne
Americanca Jessica Pegula și kazaha Elena Rybakina s-au calificat în semifinalele primului turneu de Mare Șlem al sezonului din circuitul profesionist de tenis, în urma meciurilor disputate miercuri la Melbourne.
Pegula (31 ani), numărul 6 mondial, a dispus în două seturi, 6 -2, 7-6 (7/1) de compatrioata sa Amanda Anisimova (locul 4 WTA), atingând astfel în premieră în ultimul careu al competiției de la antipozi, unde a eșuat de trei ori consecutiv în sferturile de finală (2021, 2022, 2023).
Ea a jucat deja o finală de Grand Slam în cariera sa, în 2024 la US Open, unde a acces anul trecut în semifinale.
Anisimova (24 ani) rămâne cu două finale de Mare Șlem, pe care le-a disputat anul trecut, la Wimbledon și US Open.
Jessica Pegula o va avea ca adversară în penultimul act pe kazaha Elena Rîbakina (locul 5 WTA), care a dispus la rândul ei, cu 7-5, 6-1, de poloneza Iga Swiatek, numărul 2 mondial.
Campioană la Wimbledon în 2022, Rîbakina (26 ani) a disputat deja o finală la Melbourne, în 2023, când s-a înclinat în fața belarusei Arina Sabalenka.
Iga Swiatek, care are în palmares șase titluri de Mare Șlem, nu a reușit nici în acest an să acceadă în finală la Australian Open, în condițiile în care a cucerit cel puțin o dată trofeul la celelalte turnee majore.
Jessica Pegula și Elena Rîbakina se află la egalitate, 3-3, după șase dueluri în circuitul profesionist.
În cealaltă semifinală de la Australian Open, liderul clasamentului WTA, Arina Sabalenka, va primi replica ucrainencei Elina Svitolina (12 WTA).
AGERPRES
Citește și:
- 08:01 - Liverpool l-a numit pe Andoni Iraola antrenor principal, după demiterea lui Arne Slot
- 19:23 - Sabrina Voinea, acuzată că și ar fi bătut iubitul la un complex sportiv din Capitală. Poliția a deschis anchetă
- 17:23 - Patrick Mouratoglou, despre revenirea Serenei Williams: „Nu se întoarce pentru a fi o jucătoare mediocră”
- 15:34 - Radu Drăgușin ar putea pleca de la Tottenham. Concluzia presei britanice
Urmărește știrile Realitatea de Cluj și pe Google News














