Cluj: Prima ședință de consiliu local desfășurată online

Cluj: Prima ședință de consiliu local desfășurată online
Sedință de consiliu local desfășurată online, prin sistem de videoconferință
La Cluj-Napoca a avut loc astăzi, 23 martie 2020, prima ședință online a Consiliului Local. În cadrul acesteia, Consiliul Local a aprobat alocarea unor resurse financiare considerabile, 2.570.615 lei pentru asociații care dezvoltă proiecte sociale, precum:
Pe lângă aceste asociații și fundații, au fost repartizate fonduri pentru 41 de unități de asistență socială, în conformitate cu prevederile Legii nr. 34/1998, prin intermediul Direcției de Asistență Socială și Medicală. Printre acestea se numără: Asociația de Autism Transilvania, Asociația Caritas Eparhial Greco Catolic, Asociația Filantropică Medical Creștină Christiana – Filiala Cluj-Napoca, Asociația Preventis, Fundația pentru Îngrijirea Vârstnicului, Organizația Creștină ”ECCE HOMO”, Serviciul de Ajutor Maltez în România,Uniunea Creștină din România și alte astfel de unități.
Aceste proiecte sociale sunt foarte importante și sprijină comunitatea clujeană în contextul adoptării de măsuri pentru limitarea efectelor răspândirii Coronavirus (COVID-19).
De asemenea, tot în ședința de azi s-a aprobat declanșarea procedurii de expropriere a imobilelor care constituie coridorul de expropriere aferent lucrării de utilitate publică de interes local la obiectivul de investiții „Reabilitare bază sportivă și amenajare parc, Zona La Terenuri” din cartierul Mănăștur.
Alte două proiecte importante votate astăzi vizează alocarea sumei de 11,5 milioane de euro pentru modernizarea și extinderea a două școli din municipiu: Liceul Onisifor Ghibu și Școala Nicolae Iorga.
Proiectul pentru Liceul Onisifor Ghibu presupune modernizarea corpului existent, construirea unui corp nou (P+3), extinderea și modernizarea sălii de sport. După modernizare, școala va dispune de 33 de săli de clasă și 9 laboratoare.Valoarea totală a investiției este de 29.069.367 lei (6 mil. Euro). Contractul de finanțare a fost admis în urma verificării tehnico-economice, iar licitația pentru lucrările de execuție a fost lansată, oferta depusă afându-se în stadiul de evaluare tehnică. Durata de execuție este de 18 luni din momentul începerii lucrărilor.
În ceea ce privește Școala Nicolae Iorga, proiectul presupune modernizarea corpului existent, construirea unui corp nou (P+2) și construirea unei săli de sport moderne. După modernizare, școala va avea 18 săli de clasă și 3 laboratoare. Valoarea totală a investiției este de 25.544.092 lei (5,27 mil. Euro). Contractul de finanțare a fost admis în urma verificării tehnico-economice, etapa de precontractare fiind demarată în data de 11.03.2020. De asemenea, a fost obținută autorizația de construire.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 20:03 - România rămâne în urmă la infrastructură: doar 131 km de autostradă inaugurați și zeci de mii de kilometri de drumuri degradate
- 20:00 - Donald Trump avertizează Iranul: „Timpul nu este de partea lor”. Pentagonul anunță extinderea blocadei
- 19:08 - Nicușor Dan, despre o posibilă sesizare la Curtea Constituțională a României din partea PSD: „Nu pot confirma, situația nu are precedent”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Cluj și pe Google News














