Ministerul Dezvoltării a semnat încă 30 de contracte de finanțare, prin PNRR, pentru construcția de creșe

Ministerul Dezvoltării a semnat încă 30 de contracte de finanțare, prin PNRR, pentru construcția de creșe
Cseke Attila, ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, a semnat 30 de noi contracte de finanțare, în valoare totală de 404.686.156,04 lei, pentru construcția unor creșe moderne și prietenoase cu mediul.
Cseke Attila, ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, a semnat 30 de noi contracte de finanțare, în valoare totală de 404.686.156,04 lei, pentru construcția unor creșe moderne și prietenoase cu mediul.
”Acestea li se alătură celor 83 de creșe ale căror contracte au fost semnate în această lună, cu finanțare europeană, prin Planul Național de Redresare și Reziliență”, a precizat ministrul.
Cele 30 de creșe vor fi construite în Cluj-Napoca, Slobozia Bradului – Vrancea (creșe mari, pentru 110 copii), Sibiu, Brașov, Tulcea, Pecica - Arad, Odobești - Vrancea, Vânători – Mureș (creșe medii, pentru 70 de copii), Corund – Harghita, Șimonești – Harghita, Siret - Suceava, Baciu – Cluj, Breaza - Prahova, Sânsimion – Harghita, Bălcești – Vâlcea, Tețchea – Bihor, Ștefănești – Argeș, Uricani – Hunedoara, Babadag - Tulcea, Lăzăreni – Bihor, Potlogi – Dâmbovița, Negrești – Vaslui, Vicovu de Sus – Suceava, Zlatna – Alba, Tarna Mare – Satu Mare, Murgeni – Vaslui, Nădlac - Arad, Comănești – Bacău, Hârșova - Constanța și Ciucsângeorgiu - Harghita (creșe mici, pentru 40 de copii).
În 2021, Ministerul Dezvoltării a demarat un program ambițios de construire de creșe noi. Prin PNRR, Ministerul Dezvoltării finanțează, în total, construcția a 124 de creșe, prin care se vor crea 7.450 de noi locuri pentru copii în creșele de stat. Finanțarea construcției este acordată integral din fonduri europene și vizează inclusiv racordarea la utilități, autoritățile locale punând la dispoziție doar terenul.
Creșele vor fi construite conform unui proiect tip, elaborat de Ministerul Dezvoltării, care vine în ajutorul autorităților publice locale, și va diminua semnificativ timpul necesar construcției.
Clădirile vor avea săli de joacă, dormitoare, sală pentru festivități, bucătărie și spălătorie proprii, cabinet medical, spații administrative și spațiu de joacă amplu, în aer liber. Creșele nZEB (near-Zero Energy Building) vor fi dotate cu panouri solare şi fotovoltaice, pentru asigurarea necesarului de energie și apă caldă din surse regenerabile, iar anvelopa clădirii va fi foarte bine izolată termic.
Citește și:
- 18:25 - Urmărire ca-n filme în Gorj: copil de 14 ani la volan, încurajat de tată să fugă de poliție
- 17:44 - Victorie pentru Realitatea PLUS: Curtea de Apel București a decis să suspende decizia CNA prin care se ridică licența postului. Televiziunea Poporului NU se închide
- 17:23 - Scandal diplomatic: Germania îl face ipocrit pe JD Vance după acuzațiile privind alegerile din Ungaria
- 16:44 - Turcia îl omagiază pe Mircea Lucescu: moment de reculegere la toate meciurile
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Cluj și pe Google News











