O nouă insectă poate fi folosită ca aliment în UE. Comisia Europeană a autorizat-o pentru consum

O nouă insectă poate fi folosită ca aliment în UE. Comisia Europeană a autorizat-o pentru consum
Greierele de casă, a treia insectă autorizată ca aliment în UE
Comisia Europeană a autorizat, joi, includerea greierului de casă (Acheta domesticus) ca aliment nou în Uniunea Europeană (UE), potrivit unui comunicat de presă al executivului european. Acesta poate fi consumat în formă congelată, uscată sau pudră.
Astfel, vorbim de o a treia insectă acceptată după ce, în iulie 2021, a fost emisă aprobarea pentru viermele galben uscat, iar în luna noiembrie pentru lăcusta călătoare.
Decizia de acum a Comisiei Europene a fost susţinută de statele membre, în data de 8 decembrie 2021, după o evaluare amănunţită realizată de Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentară (EFSA).
EFSA a ajuns la concluzia că greierul de casă este sigur pentru utilizările cerute de compania care a formulat solicitarea, dar produsele care conţin acest nou aliment trebuie să fie etichetate corespunzător şi să menţioneze posibilele reacţii alergice.
Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO) a descoperit, în ultimii ani, că insectele sunt o sursă de alimente hrănitoare şi sănătoase cu un conţinut bogat de grăsimi, proteine, vitamine, fibre şi minerale.
În plus, constituie o parte importantă a dietei zilnice pentru sute de milioane de persoane din întreaga lume.
Totodată, în contextul strategiei „De la fermă la farfurie”, insectele au fost indentificate drept o sursă alternativă de proteine care ar putea facilita tranziţia spre un sistem alimentar mai sustenabil.
Sursa: Realitatea de Diaspora
Citește și:
- 18:25 - Urmărire ca-n filme în Gorj: copil de 14 ani la volan, încurajat de tată să fugă de poliție
- 17:44 - Victorie pentru Realitatea PLUS: Curtea de Apel București a decis să suspende decizia CNA prin care se ridică licența postului. Televiziunea Poporului NU se închide
- 17:23 - Scandal diplomatic: Germania îl face ipocrit pe JD Vance după acuzațiile privind alegerile din Ungaria
- 16:44 - Turcia îl omagiază pe Mircea Lucescu: moment de reculegere la toate meciurile
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Cluj și pe Google News











