Prognoza meteo 25 aprilie. Ploi și vijelii în toată țara

Prognoza meteo 25 aprilie. Ploi și vijelii în toată țara
Temperaturile maxime se vor încadra între 9 grade în estul Transilvaniei și 25 de grade în vestul Dobrogei
Astăzi, în sud-estul țării vremea va fi caldă, iar în restul teritoriului valorile de temperatură se vor situa sub mediile multianuale.
Cerul va avea înnorări și vor fi averse în Muntenia, Oltenia, Transilvania și Moldova, local în Dobrogea și izolat în celelalte regiuni.
În special în sud-est, aversele vor fi însoțite de descărcări electrice și vor fi condiții de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantități de apă de peste 15...25 l/mp. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare în sudul, estul și centrul teritoriului, dar și asociate averselor.
Temperaturile maxime se vor încadra între 9 grade în estul Transilvaniei și 25 de grade în vestul Dobrogei.
În București, valorile de temperatură se vor situa sub mediile multianuale, astfel că temperatura maximă va fi de 16...17 grade. Pe parcursul zilei și la începutul nopții, vor fi înnorări temporar accentuate, averse, posibil moderate cantitativ, și condiții pentru descărcări electrice, apoi cerul va deveni variabil. Vântul va fi în general moderat în prima parte a intervalului, apoi va slăbi în intensitate.
La munte, vremea se va răci din nou. Cerul va fi mai mult noros și va ploua. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantități de apă de peste 15...25 l/mp. La altitudini de peste 1500 m, cu precădere în Carpații Meridionali și Orientali, vor fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare. Noaptea, cerul se va degaja, iar ploile se vor restrânge treptat. Vântul va sufla slab și moderat, trecător cu unele intensificări, în special în zona înaltă.
Sursa: Newsinn
Citește și:
- 10:29 - Cât costă motorina și benzina duminică, 19 aprilie
- 09:58 - Cum va fi vremea azi în România: soare în mare parte din țară, dar apar și ploi slabe
- 08:58 - Bogdan Ivan, ministrul Energiei: „România nu se confruntă cu probleme în aprovizionarea cu carburanți”
- 08:29 - Anchetă de amploare: cine i-a incendiat casa lui Dinescu? „Mi-au dat foc și la vie!”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Cluj și pe Google News














