Şofer prins beat la volan de două ori într-o singură zi

Şofer prins beat la volan de două ori într-o singură zi
Acesta a fost arestat
Poliţiştii din Câmpia Turzii au depistat un conducător auto de 64 de ani, din municipiul Câmpia Turzii, în timp ce se deplasa pe strada Teilor, din municipiu.
Întrucât emana halenă alcoolică, poliţiştii au procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, rezultând o concentraţie de peste 1.10 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării probelor biologice pentru stabilirea alcoolemiei.
În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, bărbatului fiindu-i reţinut permisul de conducere.
În cursul aceleiaşi zile, în jurul orei 19.20, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Câmpia Turzii, Biroul de Ordine Publică l-au depistat din nou în trafic pe bărbatul de 64 de ani, în timp ce, de această data, se deplasa pe strada Laminoriştilor, din municipiu.
Fiind testat din nou cu aparatul etilotest, a reieşit o alcoolemie de peste 1.15 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării probelor biologice.
Bărbatul a fost reţinut de către poliţişti pentru 24 de ore.
Acesta a fost prezentat în faţa magistraţilor care au dispus măsura preventivă a arestului la domiciliu pentru 30 de zile.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 08:42 - Primul weekend cu temperaturi de vară din acest an. Noile date de la ANM-VIDEO
- 08:07 - Alertă maximă în România. Fragmente de dronă căzute în Galaţi. Pericol de explozie, mai mulți oameni evacuați FOTO/VIDEO
- 22:01 - Criză la pompe: stații fără motorină după ieftiniri record, apoi scumpiri bruște de până la 50 de bani pe litru
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Cluj și pe Google News














