Un deputat USR a depus o plângere la DIICOT pe numele chirurgului Mihai Lucan
Deputatul USR de Cluj, Emanuel Ungureanu, a anunțat miercuri că a depus o plângere penală sub formă de denunț pe numele fostului șef al Institutului Clinic de Urologie și Transplant Renal Cluj-Napoca, Mihai Lucan, el explicând faptul că acesta se face vinovat de infracțiuni asociate corupției.
„Așa cum am promis, am depus astăzi o nouă plângere penală sub forma unui denunț împotriva inculpatului Mihai Lucan, fostul șef al Institutului Clinic de Urologie și Transplant Renal din Cluj-Napoca. Am depus mai multe documente relevante care indică faptul că Lucan a comis mai multe fapte de abuz în serviciu, delapidare și luare de mită”, a explicat deputatul USR.Potrivit deputatului USR, în ultimii ani, Institutul Clinic de Urologie și Transplant Renal condus de Lucan a achiziționat mai multe echipamente medicale de peste 5 milioane de euro prin încredințare directă și a favorizat un număr redus de firme care au muls bugetul Institutului și l-au adus în pragul falimentului.Medicul Mihai Lucan mai este vizat într-un dosar, aflat pe rolul DIICOT.DIICOT a informat că dosarul care-l vizează pe Mihai Lucan are ca obiect efectuarea de cercetări faţă de membrii unui grup infracţional organizat constituit de către suspecţii Mihai Lucan, Valerian Lucan şi Dan Emil Fofiu-Sânpetreanu, în calitate de angajaţi ai persoanei vătămate Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca, având ca scop însuşirea, folosirea, traficarea, după caz, a bunurilor aflate în patrimoniul Institutului, în favoarea S C LUKMED SRL.
Citește și:
- 14:16 - Statul ne scoate la tablă ca să vadă tot cartierul cine a sărit peste plata impozitului
- 14:07 - Scandal pe Aeroportul Otopeni. O mamă acuză un tratament abuziv
- 14:03 - SURSE Văduva lui Gabriel Cotabiță, administrator la un salon de masaj unde se practica prostituția
- 13:19 - Zeci de familii, captive în propriile case după alunecările de teren
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Cluj și pe Google News











