VIDEO | Accident în Dej! Un şofer a "zburat" cu maşina de pe şosea
Un accident de circulație s-a produs miercuri dimineață, în jurul orei 11:20, pe strada Libertății din Dej.
Un autoturism a ajuns cu roțile-n sus în afara carosabilului, scrie Dej24.ro.Potrivit primelor informații, conducătorul unui autoturism, în timp ce se deplasa pe DN1C, dinspre centrul municipiului Dej înspre sensul giratoriu de la intersecția străzilor Baia Mare – Bistriței, ajuns pe strada Libertății din Dej, cel mai probabil din cauza neadaptării vitezei la condițiile unui carosabil umed, a pierdut controlul asupra volanului, a părăsit partea carosabilă, a rupt un parapet metalic, plonjând pe un câmp din apropiere, unde s-a răsturnat.În urma apelului la 112, la fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Dej, cu o autospecială de descarcarare, un echipaj SMURD, dar și polițiștii.Accidentul rutier s-a soldat cu o victimă rănită ușor – o femeie în vârstă de 75 de ani aflată în interiorul autovehiculului. Aceasta a primit îngrijiri medicale la fața locului, fiind ulterior transportată la Spitalul Municipal Dej pentru investigații suplimentare.Conducătorul autoturismului a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul indicând că acesta nu se afla sub influența băuturilor alcoolice.Circulația rutieră s-a desfășurat cu dificultate în zonă până când polițiștii criminaliști au efectuat cercetări la fața locului.Oamenii legii urmează să stabilească circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul rutier.https://www.youtube.com/watch?v=zpS4zMjVUDw
foto/video: Dej24.roCitește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 12:16 - Zelenski, mesaj dur pentru Putin după atacurile devastatoare din adâncul Rusiei: „A sosit timpul să punem capăt acestui război” – VIDEO
- 12:11 - Nicolae Voiculeț, apel sfâșietor după explozia din Portul Constanța: „Mi-am strâns copilul în brațe și m-am rugat lui Dumnezeu. Vrem adevăr! Vrem CSAT acum!”
- 11:04 - Captură impresionantă a Poliției Române. 4 kg de cocaină și 26 de kg de canabis, descoperite la un ucrainean
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Cluj și pe Google News














