4 spectacole ale Operei Maghiare din Cluj-Napoca, la Miercurea-Ciuc

4 spectacole ale Operei Maghiare din Cluj-Napoca, la Miercurea-Ciuc
Opera Maghiară Cluj-Napoca își dorește să prezinte spectacole în provincie
Opera Maghiară din Cluj-Napoca va prezenta pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor din municipiul Miercurea-Ciuc patru spectacole din stagiunea actuală, iubitorii genului fiind așteptați să participe, în luna iunie, la "Săptămâna Spectacolelor de Operă și Operetă", eveniment care se desfășoară pentru a doua oară.
Primarul municipiului Miercurea-Ciuc, Korodi Attila, a anunțat, joi, într-o conferință de presă, că este vorba de un program foarte bun, dedicat celor care iubesc muzica clasică, dar care a fost întrerupt din cauza pandemiei și care este reluat în acest an.
"Din păcate, în perioada pandemiei, nu am putut organiza Săptămâna Operei Maghiare la Miercurea-Ciuc, dar din fericire, în săptămâna închiderii școlii, asta însemnând săptămâna 8-11 iunie, împreună cu festivalul NyarOn, putem aduce și Opera Maghiară din Cluj-Napoca, la casa de cultură, cu trei spectacole importante din repertoriul din stagiunea această. Dorim să continuăm și în anii următori această colaborare. Nu numai oamenii din Miercurea-Ciuc, dar și oamenii care iubesc orașul nostru și care vin cu drag în orașul nostru, vin să participe la aceste spectacole. Vorbim despre 3.000 de locuri puse la dispoziția celor interesați de aceste spectacole, 3.000 de bilete și sunt convins că între două concerte pop rock, foarte mulți vor fi interesați și de muzica clasică, de operă, dar vor fi foarte mulți oameni care, cum au făcut și în anii trecuți, o să vină special pentru opera maghiară și pentru programul și repertoriul care este prezentat", a declarat primarul Korodi Attila.
La rândul său, directorul Operei Maghiare din Cluj-Napoca, Szép Gyula, a declarat în conferința de presă că în urmă cu trei ani a avut loc un eveniment similar, la Miercurea Ciuc, sub forma unei mini-stagiuni, care a durat șase zile, dar care a fost sistat apoi din cauza pandemiei.
Acesta punctat faptul că Opera Maghiară își dorește să prezinte spectacole în provincie, dar nu prea există condiții pentru susținerea acestora.
"Trebuie să mărturisesc că foarte mulți ne condamnă în provincie că nu venim cu spectacole. Nici în Târgu Mureș nu sunt condiții suficiente pentru a face opera clasică. Deci, în Miercurea Ciuc e o casă de cultură unde putem prezenta o parte din repertoriu, în celelalte orașe din zonă, nici în Sfântu Gheorghe, nici în Odorhei, nici în Gheorgheni nu sunt condiții. (...) Fosa de orchestră dacă nu e suficient de mare, operă nu mai putem (prezenta - n.r.) și improvizații nu aducem. Sau aducem spectacolele așa cum sunt, așa cum sunt scrise compozitori și montate de specialiști sau nu aducem, nu facem compromisuri cu plăcere", a spus Szép Gyula.
El a precizat că la evenimentul de la Miercurea Ciuc vor fi prezentate patru spectacole, cu trei titluri, care vor satisface toate exigențele.
Este vorba despre opera clasică "Rigoletto", pe scenă urmând să evolueze soprana Miklosa Erika, despre care Szép Gyula a spus că a cântat pe marile scene ale lumii, inclusiv la Metropolitan Opera. Opera "Rigoletto" va avea supratitrare în română și maghiară.
De asemenea, va fi prezentat spectacolul "The Symphonic Rock Show", cu prelucrări ale unor melodii celebre rock, la care sunt așteptați spectatori de toate vârstele.
Al treilea spectacol va fi "Contesa Maritza", a lui Kálmán Imre, care va fi prezentat în două zile.
Directorul Operei Maghiare din Cluj-Napoca a arătat că spectacolele se adresează și spectatorilor români, pentru că "sunt parte a repertoriului universal al operei și operetei".
El a mulțumit autorităților locale din Miercurea Ciuc pentru susținerea evenimentului și a punctat că anul viitor se dorește ca unul dintre spectacole să fie dedicat copiilor.
Acesta a a mai arătat că Opera Maghiară din Cluj-Napoca este singura instituție profesionistă muzicală maghiară din țară, cu o tradiție de aproape 300 ani, fiind, după informațiile sale, și singura opera din lume care prezintă spectacole într-o limbă a minorităților.
Potrivit lui Szép Gyula, Opera Maghiară a fost pentru prima dată în București în anul 1860, când a prezentat mai multe spectacole, la unul dintre ele fiind prezent și domnitorul Cuza Vodă.
AGERPRES
Urmărește știrile Realitatea de Cluj și pe Google News


























