Un ajutor pentru Ucraina în valoare de 225 de milioane de lire sterline, adică de 273 de milioane de euro, va fi deblocat de Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord.
Suma deblocată de Londra pentru Kiev este destinată mai multor echipamente militare, printre care se numără drone, sisteme de apărare aeriană și muniții, conform unui anunț făcut joi de Ministerul Apărării britanic.
Acest anunț intervine la o zi după o vizită a ministrului britanic al Apărării John Healey la Kiev, în timpul căreia el a avut o întrevedere cu omologul său Rustem Umerov și unde el s-a angajat să „intensifice” sprijinul Regatului Unit pentru Ucraina în anul 2025.
La trei ani după decizia președintelui rus Vladimir Putin de a invada Ucraina, „amploarea erorii sale de calcul este mai clară ca niciodată, în condițiile în care curajosul popor ucrainean continuă să sfideze toate previziunile cu energia sa indestructibilă”, a declarat John Healey.
„Însă ei nu o pot face singuri”, a adăugat el, insistând asupra faptului că sprijinul Regatului Unit pentru Kiev este „de neclintit”, potrivit Agerpres.
92 de milioane de lire sterline pentru marina Ucrainei
Acest nou pachet prevede mai ales 92 de milioane de lire pentru a sprijini marina ucraineană cu drone de recunoaștere, cu nave de suprafață fără echipaj și cu drone de luptă împotriva minelor marine.
În plus, o sumă de 68 de milioane de lire va fi destinată părării aeriene, cu radare sau sisteme anti-drone. Acest pachet include și muniții pentru tunuri autopropulsate AS90 de 155 de mm, deja furnizate de Regatul Unit.
În timpul vizitei sale la Kiev, John Healey s-a angajat să continue formarea de soldați ucraineni de către Regatul Unit, să consolideze cooperarea industrială în materie de apărare și să crească presiunile și sancțiunile contra Rusiei.
De asemenea, ministrul britanic și omologul său Rustem Umerov au „examinat rezultatele utilizării rachetelor Storm Shadow”, furnizate de Londra, a anunțat ministrul ucrainean într-un comunicat, fără a face alte precizări.
În noiembrie, Kievul a obținut de la Londra undă verde pentru a trage asupra teritoriului rus cu rachete Storm Shadow.
Aceste anunțuri au loc într-un context dificil pentru Ucraina, care pierde teren, și într-un moment în care aliații săi europeni sunt îngrijorați de o posibilă suspendare a ajutorului militar american pentru Ucraina și de promisiunile lui Donald Trump de a pune capăt războiului „în 24 de ore”.
În luna iulie, guvernul laburist s-a angajat să mobilizeze 3 miliarde de lire (3,63 de miliarde de euro) pe an până în 2030-2031 pentru susținerea militară a Kievului.