ISU Cluj a deschis un Punct de Lucru în municipiul Gherla (FOTO)

ISU Cluj a deschis un Punct de Lucru în municipiul Gherla (FOTO)
Punctul de Lucru Gherla este deja funcțional
Punctul de Lucru Gherla, din cadrul Detașamentului de Pompieri Dej, a fost operaționalizat astăzi, 4 mai 2022.
Clădirea a fost finalizată la sfârșitul anului trecut și are o suprafață desfășurată de 716 metri pătrați, pe trei niveluri.
Drept urmare, sunt disponibile două garaje moderne, unul pentru ambulanța SMURD și celălalt pentru autospecialele mari de intervenție. De asemenea, subunitatea este dotată cu săli pentru dezinfecție, sterilizare, respectiv depozite.
Personalul beneficiază de grupuri sanitare, vestiare, dormitoare și birouri noi.
Subunitatea a fost construită cu sprijinul Primăriei Municipiului Gherla, valoarea totală a investiției fiind de peste 3.000.000 lei.
Astfel, Detașamentul de Pompieri Dej dispune în sfârșit de o subunitate atât de necesară în Municipiul Gherla.
Cu alte cuvinte, echipajele SMURD au gestionat anul trecut 434 de cazuri numai în Gherla, în vreme ce pompierii și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență au participat la 84 de misiuni.
Tot în 2021, echipajele Serviciului de Ambulanță Județean au înregistrat peste 5.700 de intervenții, iar prezența SMURD va fi un real sprijin. Mai mult, înființarea subunității va duce la scăderea timpului de răspuns în cazul situațiilor de urgență.
Punctul de Lucru Gherla este deja funcțional, așa că un echipaj SMURD poate deservi oricând necesitățile operative.
În curând, la subunitate va ajunge și o autospecială de stingere.
Ceremonia de inaugurare a subunității s-a desfășurat la sediul situat pe Strada Victoriei numărul 15 în prezența autorităților locale. La eveniment au participat prefectul județului Cluj, Irina Munteanu, alături de primarul municipiului Gherla, Ovidiu Drăgan și de inspectorul șef al ISU Cluj, general de brigadă Ion Moldovan.
Sursa: Realitatea de Cluj
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 12:19 - Banca Națională a României lansează monede aniversare dedicate Steaua București: 40 de ani de la Cupa Campionilor Europeni
- 11:58 - Secretarul pentru relații interinstituționale, cooperare pentru dezvoltare și drepturile omului, la „SelectUSA Investment Summit”
- 11:54 - Scumpiri pe piața petrolului și scăderi pe burse, după escaladarea tensiunilor din Strâmtoarea Ormuz
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Cluj și pe Google News












