MINISTRUL MUNCII ANUNȚĂ CALENDARUL RECALCULĂRII PENSIILOR

MINISTRUL MUNCII ANUNȚĂ CALENDARUL RECALCULĂRII PENSIILOR
Inițial, marea recalculare trebuia să aibă loc în septembrie 2024
Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat programul recalculării pensiilor după ce a discutat cu șeful Casei de pensii publice.
În perioada următoare, spune acesta, vor fi două termene foarte importante, și anume: data de 15 iulie, atunci când se va încheia programul recalculării pensiilor, și data de 30 august, momentul în care vor fi puse în plată restanțele, adică diferențele rezultate în urma recalculării.
Inițial, marea recalculare trebuia să aibă loc în septembrie 2024 însă, din cauza lipsei de personal și a unui sistem informatic capabil, acest termen a fost amânat, iar cei care au de suferit sunt în principal pensionarii cu venituri și așa mici, ale căror pensii au fost calculate greșit, iar acum trebuie să mai aștepte încă două luni până când își vor putea recupera banii restanți.
Cum se verifică DECIZIA de recalculare a pensiei. La ce trebuie să fiți atenți pentru a putea sesiza greșelile
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 09:08 - Ironie totală după derby: „câinii” au pus sare pe rană Rapidului! Gestul care a aprins internetul
- 08:39 - Ofertă surpriză de la Teheran: pace cu SUA, dar fără compromisuri nucleare. Iranul caută sprijin la Kremlin
- 08:03 - Panică în cercul lui Orban: averile zboară din Ungaria cu jeturi private! Unde își ascund miliardele apropiații fostului lider
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Cluj și pe Google News














