Program de asistență psihologică adresat studenților și angajaților UBB

ubb

Programul a fost lansat de Clinica Universitară de Psihologie PsyTech și este consonant cu politica de resurse umane recent adoptată la UBB, în contextul distincției pe care Universitatea a primit-o pentru HR Award for Excellence.
,,Pentru a atinge excelența academică pe care Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca o țintește trebuie să ne preocupe în mod deosebit grija pentru oamenii cu care lucrăm. Acest program este tocmai manifestarea practică a atenției pe care UBB o acordă oamenilor ei, fie studenți, fie angajați. Astfel de preocupări și programe pentru dezvoltare personală și profesională trebuie să devină set de bune practici în UBB”, a declarat prorectorul UBB responsabil de cercetare, competitivitate-excelență și publicații științifice, prof. univ. dr. Daniel David.
Persoanele interesate vor putea beneficia gratuit de anumite activități care au o componentă mare de psihoeducație, în vreme ce altele, care implică mai multe servicii psihologice de specialitate sunt disponibile contra cost, la prețuri accesibile. Totodată, prin politica proprie, în cadrul permis de Colegiul Psihologilor din România, Clinica va oferi și intervenții psihologice gratuite pentru persoanele care nu-și permit nici costuri minimale, pe baza unei proceduri explicite descrise pe site-ul Clinicii.
Serviciile psihologice oferite de Clinica PsyTech sunt realizate la cele mai ridicate standarde internaționale, în condițiile în care Clinica este acreditată și lucrează în colaborare cu cele mai importante clinici internaționale în domeniu.
Înscrierile pot fi făcute până în 12 aprilie 2019 accesând link-ul pentru Înscrieri.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:53 - Ultramaratonistul Adrian Șovea, lovit de o mașină în timpul cursei caritabile de 2.800 km
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Cluj și pe Google News














