STB ANUNȚĂ CĂ O STAȚIE DIN CARTIERUL GHENCEA VA PURTA NUMELE „CRISTINA NEAGU”

STB ANUNȚĂ CĂ O STAȚIE DIN CARTIERUL GHENCEA VA PURTA NUMELE „CRISTINA NEAGU”
„Este modul nostru de a-i adresa mulţumiri pentru toate emoţiile pe care ni le-a oferit"
Societatea de Transport București STB SA a anunțat că va redenumi stația Gârleni din Ghencea în „Cristina Neagu”, în onoarea sportivei.
„STB anunţă cu mândrie că staţia Gârleni va purta, de acum înainte, numele Cristina Neagu - un gest de recunoaştere a performanţelor şi dedicării sportivei, cea mai mare handbalistă pe care România a avut-o vreodată. În această zi specială, va circula şi o linie de autobuze cu indicativul 8 - pe traseul Piaţa Victoriei - Sala Polivalentă, cu opriri în Piaţa Victoriei, Piaţa Romană, Universitate şi Piaţa Unirii - simbolizând numărul pe care l-a purtat cu mândrie pe teren”, se scrie în postare.
„Este modul nostru de a-i adresa mulţumiri pentru toate emoţiile pe care ni le-a oferit şi pentru inspiraţia pe care a adus-o fiecărei generaţii”, se arată în postarea STB.
Pe 8 iunie, la Sala Polivalentă din Bucureşti, va avea loc Gala Neagu, iar „STB sărbătoreşte această carieră de excepţie şi îşi reafirmă angajamentul de a preţui şi promova valorile autentice care inspiră şi aduc mândrie comunităţii noastre”.
Cristina Neagu este singura jucătoare din istorie desemnată de patru ori cea mai bună handbalistă a lumii de către Federația Internațională de Handbal.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 09:59 - Fugar „Most Wanted” prins în Italia: bărbat din Iași, condamnat la peste 19 ani pentru viol
- 09:40 - Trump dezvăluie negocieri secrete cu Iranul, dar Teheranul amenință: „Nu renunțăm la programul nuclear”
- 09:25 - Alarmă în Europa: rezultatele unei simulări de război arată cât de vulnerabilă e NATO în fața Rusiei
Urmărește știrile Realitatea de Cluj și pe Google News














