În ultimele 24 de ore, la nivel național, prin punctele de frontieră au intrat în
În ultimele 24 de ore, la nivel național, prin punctele de frontieră au intrat în România 63.945 de persoane, dintre care 8.675 cetățeni ucraineni, în scădere cu 13,2 % față de ziua precedentă.
Pe la frontiera cu Ucraina au intrat în România 4.362 cetățeni ucraineni (în scădere cu 18,3 %), iar pe la cea cu Republica Moldova au intrat 2.684 cetățeni ucraineni (scădere cu 7,6 %).
De la declanșarea acestei crize, până la data de 25.03.2022, ora 24.00, la nivel național, au intrat în România 546.223 cetățeni ucraineni.
În prezent, controlul de frontieră la intrarea în România prin punctele de trecere a frontierei se derulează cu operativitate, în conformitate cu prevederile legislației naționale și comunitare, arterele de control fiind acoperite cu polițiști de frontieră români pana la capacitate maximă.
Măsuri similare de întărirea controlului și supraveghere sporită au fost dispuse si la frontiera terestra, fiind suplimentate echipajele care derulează misiuni în zonele de responsabilitate. Se acționează în sistem integrat cu celelalte instituții cu atribuții în domeniu, în vederea unui schimb operativ de date și informații, precum și de adoptare în comun a măsurilor necesare pentru gestionarea cazurilor apărute.