Se acționează pe drumurile județene pentru combaterea poleiului

Se acționează pe drumurile județene pentru combaterea poleiului
Utilajele au ieșit pe drumuri
Consiliul Județean Cluj informează participanții la trafic în legătură cu faptul că, în cursul dimineții zilei de miercuri, 29 decembrie, pe raza județului Cluj nu există drumuri județene blocate sau închise traficului rutier, dar pe mai multe sectoare de drum circulația se desfășoară în condiții specifice sezonului rece.
De asemenea, din cauza precipitațiilor căzute sub formă de ploaie, lapoviță și ninsoare, preponderent în zona de munte, precum și a temperaturilor sub zero grade Celsius înregistrate, pe alocuri, în cursul nopții, mai multe drumuri județene au fost afectate de fenomenul de polei, circulația rutieră fiind îngreunată.
În acest context, pentru asigurarea unor condiții optime de circulație, în cursul zilei de marți, 28 decembrie, s-a acționat, inclusiv prin revizii, pe 30 de drumuri sau sectoare de drumuri județene situate pe raza zonelor Huedin și Gilău. Intervenția a fost realizată cu ajutorul a 18 utilaje. Tot în aceste zone, în cursul nopții și al acestei dimineți s-a acționat pe 15 drumuri județene, cu 5 utilaje. În cadrul acestor acțiuni a fost folosită o cantitate însumată de 210 tone de material antiderapant, inclusiv sare.
Pe drumurile județene situate în zona Turda, în cursul zilei de marți s-a intervenit, inclusiv prin revizii, pe 10 drumuri județene, cu 7 utilaje. În cursul nopții și al acestei dimineți s-a acționat, inclusiv prin revizii, pe 8 drumuri județene, cu 5 utilaje. În cadrul acestor acțiuni a fost folosită o cantitate însumată de 105 tone de material antiderapant, inclusiv sare.
Pe drumurile județene situate în zona Gherla, în cursul ultimelor 24 de ore s-a intervenit, inclusiv prin revizii, pe 11 drumuri județene, cu 5 utilaje. În cadrul acestor acțiuni a fost folosită o cantitate însumată de 35 de tone de material antiderapant, inclusiv sare.
Pe drumurile județene situate în zona Dej, în cursul ultimelor 24 de ore s-a intervenit, inclusiv prin revizii, pe 7 drumuri județene, cu 4 utilaje. În cadrul acestor acțiuni a fost folosită o cantitate însumată de 32 de tone de material antiderapant, inclusiv sare.
În continuare, se acționează cu utilaje și materiale antiderapante pentru combaterea fenomenului de polei. De asemenea, se efectuează revizii pe mai multe drumuri județene pentru verificarea stării părții carosabile, urmând să se acționeze în caz de necesitate.
Reamintim în acest context faptul că orice eventuală sesizare referitoare la acțiunile de deszăpezire pe drumurile județene poate fi făcută la numerele de telefon: 0725.350.028, 0264.593.806, fax: 0264.590.577 sau la adresa de e-mail: [email protected].
Sursa: Realitatea de Cluj
Urmărește știrile Realitatea de Cluj și pe Google News


























