Percheziţii în Cluj-Napoca într-un dosar de înşelăciune! O femeie şi doi bărbaţi au fost reţinuţi

Percheziţii în Cluj-Napoca într-un dosar de înşelăciune! O femeie şi doi bărbaţi au fost reţinuţi
Cei trei au fost conduși cu mandat de aducere la sediul unității
Polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Cluj-Napoca au pus în executare două mandate de percheziție, la domiciliile din Cluj-Napoca a trei persoane, cercetate pentru săvârșirea a două infracțiuni de înșelăciune. O femeie de 31 de ani și doi bărbați, de 38 și 18 ani, au fost reținuți pentru 24 de ore.
Din cercetări a reieșit faptul că, la data de 8 și 22 octombrie, femeia ar fi apelat două persoane, pe care le-ar fi convins că este o apropiată a acestora, solicitând fiecăreia câte o sumă de bani pentru plata unor servicii ce nu suportă amânare. Ulterior, banii ar fi fost preluați de bărbatul de 38 de ani, persoană recomandată a fi o cunoștință a femeii, trimisă de aceasta pentru a ridica suma respectivă.
În urma perchezițiilor desfășurate, au fost ridicate telefoane mobile, cartele S.I.M. și articole vestimentare, obiecte cu privire la care există indicii că ar fi fost utilizate la săvârșirea faptelor.
Cei trei au fost conduși cu mandat de aducere la sediul unității, pentru continuarea cercetărilor, iar în baza probatoriului administrat, față de aceștia polițiștii au dispus măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore.
În cursul acestei zile, cei trei au fost prezentați magistraților din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, fiind dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.
Activitățile au beneficiat de sprijinul Serviciului Criminalistic Cluj, polițiștilor din cadrul Secției 3 Poliție Cluj-Napoca, precum și de suportul de specialitate al luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Cluj.
De asemenea, la activități au participat și jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile ”Ștefan Cicio Pop” Cluj-Napoca.
Sursa: Realitatea de Cluj
Citește și:
- 19:24 - Wałęsa lansează un avertisment: jocul lui Trump cu Putin ar putea fi extrem de periculos
- 18:16 - Arestare de răsunet în Marea Britanie: Peter Mandelson, vizat într-o anchetă legată de Epstein”
- 17:37 - Alexandra Păcuraru cheamă dobrogenii în fața Catedralei din Constanța. ”Ce se întâmplă azi cu Călin Georgescu este o execuție politică”
- 17:37 - Pagube uriașe provocate de vremea rea: sute de șoferi afectați în Capitală și județul Ilfov
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Cluj și pe Google News


_3160d431a9.webp)




_fa0439aeae.webp)


