Tragedie în județul Cluj după ce un tânăr de 18 ani și-a pierdut viața. Acesta zbura cu o parapantă, iar la un moment dat a rămas blocat pe mai multe fire electrice.
Medicii ajunși la fața locului de urgență nu l-au mai putut salva.
"Polițiștii Secției Regionale de Poliție Transporturi Cluj-Napoca au fost sesizați luni după despre producerea unui accident cu parapanta, în localitatea Popești din comună Baciu, județul Cluj. La respectiva locație a fost identificat un tânăr în vârstă de 18 ani, din municipiul Dej, care ar fi pierdut controlul parapantei, voalura acesteia rămânând agățată în rețeaua de transport electricitate.
În urma producerii evenimentului, un echipaj medical i-a acordat tânărului îngrijiri la fața locului, însă acestea nu au avut rezultat, fiind declarat decesul.
În continuare sunt efectuate cercetări sub aspectul infracțiunii de ucidere din culpă, urmând a fi stabilite circumstanțele în care s-a produs accidentul", a transmis IPJ Cluj.
Sursa: Realitatea de Cluj